„Isla și Fericirea până la adânci bătrâneți”, Stephanie Perkins

„ –  La ce mă uit?

[…]

Eu sunt ultima rămasă în întuneric, până când – deodată – se întâmplă! St. Clair scoate ceva din buzunar. Apoi se lasă într-un genunchi.

Tot corpul Annei se luminează de stupoare, bucurie și dragoste. Dă din cap, un da viguros. St. Clair îi pune inelul pe deget. Se ridică, ea își aruncă brațele în jurul lui și se sărută. El o învârtește în cerc. Se sărută din nou. Adânc, flămând, lung și apoi el se întoarce spre noi și ne face cu mâna – cu cel mai mare zâmbet pe care l-am văzut vreodată – în mod clar conștient că noi stătuserăm acolo de la început.”