Haos. Dar e un haos ținut sub control. Controlul ei. Pentru țara ei. Pe scena ei. În timp ce jegosul ăla îi amenință bărbatul. Bărbatul ei.
El are un metru optzeci în picioarele goale, iar ea aproape atinge un metru șaptezeci pe tocuri. Iar agresorul? Abia dacă încape pe ușă.
Mulțimea se agită, cineva țipă în fundal, în căștile gărzilor de corp se dau ordine, dar pe scenă nimeni nu mișcă. Ea stă în fața lui, cu arma în mâna dreaptă, ațintită către mutra urâtă a inamicului. El stă în spatele ei, își controlează respirația și coace un plan de evadare. Nu pentru el. Pentru ea.
Dar ea nu știe asta, la fel cum nici el nu știe că ei îi bate inima mai tare când e lângă el.
– Majestate, ce surpriză.
– Ca și cum nu mă așteptai pe mine.
– Mereu perspicace.
– Anastasia, pleacă. Mă descurc.
Dar rămâne nemișcată. Îi ignoră rugămintea și se concentrează pe zâmbetul stupid al celui din fața ei – care își ține arma ridicată, undeva deasupra capului ei, și ea știe că nu poate bara lovitura. Dar dacă trage prima…
– Anastasia…
– Nu.
Îi simte palmele pe șolduri și urmărește cu coada ochiului cum el iese din adăpostul pe care i l-a creat. Vrea să se miște și să se pună iar în fața lui, dar el e mai rapid și ajunge în lateralul ei.
Inamicul râde.
– Lasă-mă pe mine, îi șoptește la ureche.
– Treci înapoi în spatele meu.
– O să fiu bine.
Își pune mâna pe brațul care ține arma.
– Nu.
– E aici pentru mine.
Îi lasa brațul în jos.
– Nu!
– O să se termine repede.
Și se trezește cu el în fața ei, înălțimea lui acoperind-o pe a ei, mâna lui ținând-o strâns pe a ei.
Iar inamicul trage.
Și ea pierde controlul.
nothingwithoutlove.wordpress.com 