Mahjong

Am nevoie de puțină atenție. Doar de puțină, pentru că nu am foarte multe de spus.

Mai știți jocul ăla pe telefon în care trebuia să împerechezi piese cu același model? Era un joc stupid și mă enervam de fiecare dată când pe tablă rămâneau o grămadă de piese fără pereche.

Acum îmi place.

Nu, nu mi-am reinstalat jocul și nu mă bat iar cu tendința de a-mi pierde vederea în timp ce mă holbez la bulinuțe și la cerculețe.

Acum mă joc în viața reală. Împerechez piesele asemănătoare și rămân la final cu o duzină de bucăți de lemn cu modele diferite. De data asta mă uit la ele cu drag, pentru că transmit cu totul alt mesaj. Iar dacă dau refresh și o iau de la capăt, finalul e același. Și din nou. Și din nou. Și din nou.

Piesa mea (diferită) preferată reprezintă doi omuleți într-o parcare, retardând grațios pe o melodie dubioasă din fundal.